marți, 12 mai 2015

Introducere in Hidroponica DIY

Cresterea plantelor prin sistem hidroponic este cel mai simplu mod de a creste plante si cu putina practica oricine poate realiza un asemea sistem. 



Cuvantul hidroponic provine din limba greaca, hidro insemnand apa si ponos care inseamna munca. 
Hidroponica se refera la multiple metode de crestere a plantelor folosind solutii nutriente in loc de sol. Plantele cresc cu radacina suspendata in solutie nutritiva sau intr-un substrat inert care inlocuieste solul si ofera plantei doar un suport in care radacina poate creste.
Substratul inert este variat si poate fi constituit din perlit, vata minerala, granule ceramice expandate sau fibra de cocos.


  fibra de cocos                                                                                     granule ceramice expandate
                                                                               Perlit

In natura solul se comporta ca un generator de apa si substante nutritive, dar solul in sine nu este necesar pentru ca plantele sa creasca. 

In momentul actual substantele nutritive folosite in hidroponica sunt realizate dupa formula N (Azot), P (Fosfor), K (Potasiu) in diferite proportii. Solul contine pe langa aceste substante si multe alte microelemente care ofera o calitate nutritiva superioara plantelor. Tocmai de aceea hidroponica nu poate ajunge in momentul actual la calitatea nutritiva a culturilor crescute pe sol.

Pentru a realiza un sistem hidroponic trebuie sa intelegem mai intai cum functioneaza plantele. Acestea au nevoie de 6 elemente ca sa creasca: lumina, aer, apa, nutrienti, caldura si un loc unde sa isi intinda radacinile. De asemena, lumina trebuie sa fie la un spectru corect, aerul trebuie sa fie cald si bogat in dioxid de carbon, apa trebuie sa fie suficienta si sa nu fie rece si de asemenea mediul de cultura trebuie sa fie cald si sa contina nutrientii necesari.

Afara este simplu sa cresteti plante cu ajutorul hidroponicii deoarece avem natura care controleaza temperatura si lumina.
In interior, daca nu avem suficienta lumina naturala, va trebui sa o suplinim  prin lumina artificiala. Avantajul culturilor la intrerior este acela ca putem creste plante in orice anotimp. 

Indiferent daca doriti sa cresteti plantele la interior sau la exterior, avantajul hidroponicii este dat de controlul pe care il ofera asupra nutrientilor primiti de planta. Reusita unui asemenea sistem consta in folosirea corecta a cantitatilor de substante nutritive in diferitele perioade de dezvoltare a plantelor.

In urmatoarele articole veti afla mai multe detalii despre cum va puteti realiza un sistem hidroponic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu